CAND POVESTEA DE DRAGOSTE TI-O SCRIE DUMNEZEU…~modelul creştin de relaţii între băieţi şi fete~

Eric and Leslie Ludy

“Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite.”
Psalmul 18:30

ÎN CĂUTAREA DRAGOSTEI ADEVĂRATE

Acest subiect conţine un mesaj care îţi poate schimba viaţa pentru totdeauna. Te rog să mi te alături în această călătorie de neuitat pe care Dumnezeu ne cheamă să o facem pentru a descoperi ce înseamnă ca povestea de dragoste să ţi-o scrie El.
Speranţa şi rugăciunea mea este ca în urma acestei călătorii să descoperi secretul dragostei adevărate. O poveste de dragoste scrsă de Dumnezeu.
Acest mesaj nu reprezintă una din reguli cu privire la ce să faci sau să nu faci într-o relaţie cu un băiat sau cu o fată. Şi nu este nici un ghid complet despre cum să trăieşti ca şi celibatar. Este mai degrabă, o invitaţie pentru tine. Cel care te cunoaşte mai bine decât te cunoşti tu însuţi şi care te iubeşte mai mult decât poţi pricepe vrea să te ia într-o călătorie.
Călătoria aceasta este pentru oricine caută frumuseţea dragostei adevărate şi de durată, dragostea în forma ei cea mai pura, şi care este dispus să facă tot ceea ce este necesar pentru a o găsi. Ea este pentru oricine a făcut greşeli, indiferent dacă au fost mici sau mari, şi care spune: “pentru mine este prea târziu să mai descopăr acest fel de dragoste”. Este o călătorie pentru oricine care a ajuns obosit de acelaşi scenariu vechi al relaţiilor fizice şi lipsite de orice semnificaşie şi scop.
Călătoria aceasta este pentru oricine are curajul să viseze la ceva dincolo de surogatele de dragoste, ieftine şi diluate, pe care ni le oferă cultura noastră, respingându-le pentru un alt fel de dragoste, infinit mai bună. Călătoria aceasta este chiar şi pentru sceptici, care se îndoiesc că o asemenea dragoste ar putea exista.
Indiferet unde te afli, ce faci sau ce ai făcut, invitaţia aceasta este pentru tine. Înaintea ta stă Însuşi Autorul oricărei iubiri adevărate şi El te întreabă blând: Nu vrei să mă laşi să-ţi scriu Eu povestea de dragoste?Dacă te vei încrede în El suficient încât să-I încredinţezi stiloul vieţii tale, vei porni într-o călătorie la capătul căreia vei ajunge să fii dezgustat pentru totdeauna de dragostea la care te cheamă lumea. Este o călătorie în care vei descoperi dragostea adevărată, pură, aşa cum Autorul ei a conceput-o să fie.

”Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta.”

Proverbe 3:5

…Tuturor celor care tânjesc să cânte cântecul mai dulce…

“Am dat lui Dumnezeu stiloul vieţii mele, iar viaţa mea scrisă de Mâna lui Dumnezeu nu va putea altfel decât să fie fericită. Am văzut că atâta timp cât stiloul e în mâna mea,foaia vieţii mele arată ca o ciornă plină de ştersături, propoziţii fără sens, mâzgălituri şi pete de cerneală, dar dacă predau lui Dumneteu stiloul, atunci El îmi va scrie povestea vieţii aşa cum El a plănuit-o demult fără greşeală şi fără vreo pată, o poveste frumoasă scrisă de însăşi Mâna Creatorului.”

…Ai căutat iubirea adevarată în felul tău , urmându-ţi propriile căi. Dar căile Mele nu sunt căile tale. Vreau să scriu o poveste frumoasă, doar pentru tine, dar mai întâi trebuie să-mi încredinţezi stiloul acestui domeniu preţios al vieţii tale. Ce spui, Mă laşi să-ţi scriu Eu povestea de dragoste?… (asa ţi-ar şopti Dumnezeu, Autorul dragostei adevărate. Creatorul poveştii de dragoste)

“…şi funia împletită în trei nu se rupe usor.” Eclesiastul 4:12

DORINŢA DUPĂ O POVESTE
DE DRAGOSTE…

Capitolul 1:
~Tipe de tipe şi tipi de tipi~




Toţii Kenii şi toate Barbiile acelea şedeau în jurul mesei. Printre zâmbetele strălucitoare, freze îmbibate de gel şi bronzuri superbe, mirosul de parfum Polo, ce te făcea să te gândeşti la cât de fină putea fi pielea pentru care fusese folosit, plutea prin separeul din pizzerie. Eu îmi vedeam de treabă, ciugulind din plăcinta mea cu carne, când conversaţia ajunse la subiectul la care, nu-i aşa?, nu se putea să nu ajungă în cele din urmă.



”hei, Kevin, spune-ne şi noua”, zise cu subînţeles Barbie nr.1 ce şedea de partea cealaltă a mesei,”tu cu cine te vezi acum?”

Kevin era obişnuit să aibă toate privirile aţintite asupra lui. Alura pe care o avea de Tom Cruise de la începutul anilor nouăzeci îl făcea să fie şi mai plin de sine. Unde mai pui că avea şi un tată senator. În timp ce ronţăia chipsuri între nişte dinţi perfecti, începu să zâmbească afectat, ca şi cum ar fi spus: “Credeam că n-o să mai întrebaţi”.

Ca la un semnal, ne-am aplecat cu toţii spre el, cu ochii ieşiţi din orbie de nerăbdare. În sfârşit, cu o voce joasă, Kevin ne descoperi secretul:”O cheamă…Sandra!”.

Destăinuirea aceasta nu făcu altceva decât să ne sporească şi mai mult interesul şi uimirea, pentru că niciunul dintre noi nu avea habar cine era Sandra.

“E o tipa de tipa?”, întreabă pe un ton rugator Brad Pitt, alias Mike din Wzoming.

Dar, gata cu vorbele! Cu rapiditate de bionic, Kevin îşi scoase portofelul. Oeste câteva momente, cu toţii examinam o fotografie a “tipei secolului”, după care ne-o prezentă cu nedisimulată mândrie pseudo-Tom Cruise.

“Woow!”, se auzi din colţulmesei unde Brad Pitt si Leo DiCaprio discutau cu privire la liniile superbei tipe din fotografie.

“Eu cred că are un nas enorm”, murmurară doua dintre supermodelele din jurul mesei.

Eu continuamsă-mi ciugulesc plăcinta cu carne.

Veni rândul lui Barbie nr.2, ce şedea langa Top Gun, să-i bată inima cu putere în timp ce era supusă interogatoriului. Fotografia tipei lui Kevin fu dată la o parte în strigăte de “hai, fetiţo, fă paşi!” din partea Barbiilor şi în mormăituri dezaprobatoare cu privire la gâtul ei cam subţire din partea Kenilor, Brad Pittilor, Leo DiCapriilor şi Tom Crisilor.

După o săptămână în care trebuise să afişăm un comportamnet de sfinţi în faţa celor mai mici din tabără şi să fim supesirituali cînd ne aflam în preajma liderilor taberei, era timpul să ne relaxăm-timpul să lăsăm adevăratele pasiuni ale vieţii să iasă la suprafaţă.

Vreau să spun că în adolescenţa târzie şi în jurul vârstei de douăzeci de ani nu poţi cânta foarte multe cântece spirituale înainte de a avea nevoie de o infuzie de dragoste de moda veche!

În urmă cu un an, ceea ce mă aprindea cu adevărat erau discuţii ca aceasta. Îmi plăcea să mă laud prin tabere cu viaţa mea amoroasă şi să exagerey vorbind despre tipa mea, bineînţeles cea mai tipă de tipă din câte existau, într-un fel care să-i facă pe toşi băieţii invidioşi şi pe fete nesigure. Puteai spune orice, pentrz că nimeni nu avea cum să verifice dacă ceea ce spuneai era adevărat.

Astfel de Conversaţii despre dragoste făceau deliciul meu, dar ceva se schimbase în Eric Ludy, ceva important. ceva ce m-a făcut să doresc să mă bag sub masă când toate acele priviri iscoditoare s-au îndreptat spre mine.

Nu voi uita niciodata momentul acela. Mă aflam acolo, înţepînd cu furculiţa o gogonea înţepenită în colţul tăvii, cu mintea ţipându-mi fără încetare:” va rog, nu mă întrebaţi… va rog, nu mă întrebaţi”. Ei bine, m-au întrebat.

“Eric, să te auzim acum pe tine. Cum stai cu dragostea, pe cine-ai cucerit, cu cine te vezi.”

Toţi ochii aceia, clipeau către mine în aşteptare. Mi s-a pus un nod în gât.

“Ăăăă…eu…”, am început eu să mormăi. “Ăăă….eu, de fapt …eu astept venirea lui Dumnezeu.” Să fiu sincer însă, ceea ce am spus nu s-a auzit atat de clar cum tocmai ai citit. Ultima parte a propoziţiei a fost o mormăială sută la sută, ceva cam de felul, ” “ştept “remea lu” Mnezeu “.

sperasem să răspund rapid, iar ei să treacă mai departe . Planul meu însă a avut exact efectul invers! Au devenit chiar şi mai interesaţi.

“cred că nu am înţeles ce-ai spus, Ludy!”, ,ă provocă Tom Cruise sarcastic. “A fost numele unei fete sau mâncarea ta chinezească favorită_”

După ce hohotele de râs s-au potolit, am început din nou, de data aceasta ceva mai clar.

“Ştiu că acest lucru poate suna ciudat, dar am decis că nu-mi voi mai da inima niciunei fete până când Dumnezeu nu-mi va arăta că aceea va fi soţia mea!”

De multe ori mi.am dorit să fi ptut fi mai elocvent, să-mi fi putut impresiona mai mult audienţa prin ceea ce am spus şi prin felul în care am facut-o, audienţa care acum mă privea cu gurile întredeschise. Cred însă că Dumnezeu dorea să înţeleg că eu aveam de urmat o cale diferită, prin care nu urmăream să capăt aprobarea Kenilo si a Barbiilor acestei lumi, ci purşi simplu să arăt că Îl respect şi Îl iubesc pe El.

A urmat un moment de tăcere.

“e… interesant!”, remarcă cu stânjeneală supermodelil Kayla, cu o privire ce trăda o mare neîncredere.

“o, ia mai scuteşte-mă!Ludy, cum te aştepţi să cunoşti o fată bună, cu care eventual să te căsătoreşti, dacă nu cauţi?”

După un moment de tăcere în care m-am gândit cum să răspund, am inspirat adânc şi am spus: “Cred că Domnul vrea să mă căsătoresc….El îmi va alege viitoarea soţie”.

Un nor întunecat se aşeză peste întregul grup şi din el începu să toarne nedumerire şi şoc sub forma unor feţe fantomatice şi a unor ochi daţi peste cap. În cele din urma, Kevin, dupa trei secunde lungi, a erupt.

“Nu sunt deloc de acord cu tine. Dumnezeu nu vrea să stăm degeaba şi să nu facem nimic altceva decăt să-L batem la cap cu privire la un lucru ca ăsta! Cred că Dumnezeu vrea ca noi să alegem, dupa care El binecuvintează alegerea noastră. Datorită unui creştinism prostesc ca al tău suntem noi creştinii priviţi ca nişte orfani lipsiţi de ajutor! E absolut ridicol să crezi că lui Dumnezeu I-ar păsa într-atât de viaţa ta de dragoste!”

Pentru conversaţia lor mai mult decât interesantă, eu am fost atunci cea mai mare nenorocire. Dacă vrei să storci tot sucul dintr-o conversaţie despre viaţa amoroasp, adu-L pe Dumnezeu în discuţie.

Ce ironie însă, eu nici măcar nu ştiam exact despre ce vorbeam. Cu numai Douăsprezece luni înainte, şi eu aş fi fost cu totul împotriva a ceea ce tocmai spusesem. În ultimul an însă, dumnezeu mă provpcase să aplic creştinismul meu în fiecare domeniu al vieţii mele. Era oare ridicol să cred că Dumnezeu ar fi îndeajuns de interesat de viaţa mea de dragoste încât să mă călăuzească în acest domeniu şi să-mi dea o soţie?

M-am aşezat mai bine pe scaun, şi am vorbit: “Tot ce ştiu, este că de fiecare dată când am încercat să-mi aleg eu însumi o prietenă, s-a dovedit în cele din urma că aveam gusturi oribile. Kevin, daca Dumnezeu ar alinia în momentul acesta zece fete în faîa mea şi mi-ar zice “Alege, Eric”, aş cădea cu faţa la pământ înaintea Lui şi i-aş spune, “Doamne, Tu mă cunoşti mai bine decât mă cunosc eu însumi….Alege TU!”"

Pentru mie acel moment a fost unul decisiv. A fost ca şi cum Dumnezeu m-ar fi întrebat:”Fiule, cât de serios eşti când spui ca vrei să te increzi în Mine?”

Aşa că atunci şi acolo, în faţa acelor tipe de tipe şi tipi de tipi, Dumnezeu m-a provocat în mod oficial să-I încredinţez Lui “stiloul” vieţii mele. Vreme dedouăzeci de ani scrisesem eu c acel stilou, însă acum, peste o placintă cu carne de pui şi o gogoaşă ciopârţită, îl dădeam marelui Autor, pentru a-L lăsa pe El să-mi scrie povestea de dragoste. O poveste minunată.

ERIC LUDY



Capitolul 2:

~ÎN CĂUTAREA UNUI CÂNTEC MAI DULCE~
…tânjirea unei generaţii dupa o altfel de dragoste…

#Faţa frumoasă a dragostei#

Cei mai mulţi am eşuat sau eşuăm lamentabil în poveştile noastre de dragoste pe care le-am trăit sau le trăim. Aproape toţi am trecut prin starea aceea îngrozitoare care însoţeşte dărâmarea unei relaţii.
Cum spunea si Joel, un prieten de colegiu, intr-o sâmbătă seara, după ce o dăduse iar în bară, “Ştiu să încep o relaţie, însă nu ştiu să o păstrez”.
Problema aceasta, din nefericire, nu e doar a lui Joel. În generaţia noastră, problema aceasta e una de proporţii epidemice.
O fata de data aceasta, Margo, pe care nu o impresionează mult soarta lui Joel, îmi spunea:”Chiar mi-aş dori să am ocazia de-a strica o relaţie cu un băiat.”
În schimb, o alta studenta, Katie, mi-a spus: “Eric, tu trebuie să înţelegi…, vreau ca viaţa mea de dragoste să fie una frumoasă.”
Katie reprezintă sentimentele unei întregi generaţii flămânde dupa dragoste, o generaţie încărcată în spiritul educaţiei pro-prezervatite şi anti-SIDA. Noi cunoaştem biologia dragostei, dar nu cunoaştem “faţa frumoasă” a ei.
dacă suntem sinceri cu noi înşine, trebuie să recunoaştem că cei mai mulţi dintre noi la vârsta de şaisprezece ani, am ajuns la concluzia ca “faţa frumoasă a dragostei” e ceva întâlnit doar în filmele de la Hollzwood. Tot bla-bla-bla-ul cu “şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” e pentru idealişti şi visători, nu pentru realişti şi gânditori critici.
Acum, aş vrea să ştii de la bun început că nu vreau să trec drept doctor în relaţii de dragoste. Ştiu în ce lume trăieşti, pentru că şi eu trăiesc în ea. Şi cu toate că nu mă pot lăuda cu un doctorat în probleme de dragoste, cred că am un mesaj care îţi poate transforma radical concepţia pe care o ai cu privire la viaţa de dragoste.
Ştiu ce înseamnă să fii singur. Cu adevărat singur! De fapt, înţeleg cât se poate de bine amestecul toxic de singurătate şi dorinţa sexuală, care îţi creează senzaţia că inima ţi-e prăjităla un foc de tabăra dogoritor, ca o pastă de nalbă.
Ştiu ce înseamnă să-ţi doreşti să imbrăţişezi pe cineva, să ai pe cineva care să se sprijine tandru de tine, pe cineva care să se ingrijească de nevoile tale, intr-un fel romantic. Ştiu ce înseamnă să-ţi doreşti pe cineva cu care să împarţi viaţa, poate de multe ori agitată, dragostea pasională, îmbrăţişarea caldă. Ştiu ce înseamnă să tânjeşti dupa “faţa frumoasă a dragostei”.

#Chemările cântării celei dulci#
(inspirată din “Odiseea” lui Homer)

Pe puntea corăbiei, căpitanul Ulise parcă domina totul în jur cu statura lui impozantă. Soarele de după-amiază licărea pe oglinda apei, în vreme ce el, cu eleganţă şi demnitate, păşea încoace şi încolo pe punte. Fiecare mişcare a lui Ulise era urmărită cu atenţie de cârmaciul care muncea din greu pentru măcar o privire aprobatoare a nobilului său căpitan.
“ţine-o tot aşa!”tună Ulise, cu o voce care parcă umplu aerul sărat.
După ce dădu această comandă, căpitanul îşi întoarse privirea aprigă înspre tribord, unde la orizont începea să se vadă uscatul. În aer plutea mirosul aventurii şi totul era exact cum îi plăcea lui Ulise. La un moment dat însă,o voce îl smulse din reverie.
”Căpitane!”
Nobilul conducător se-ntoarse repede şi ceea ce văzu era un marinar îngrijorat, cu privirea tulburată şi buzele tremurându-i de groază.
”Căpitane!”, strigă acesta din nou, cu groaza întipărită pe faţă.
”Linişteşte-te. Trageţi răsuflarea şi spune.mi ce te sperie aşa.”, îi porunci Ulise.
Văzând că se bâlbâie, Ulise îl apucă de guler, îl trase până la câţiva centimetri de fruntea lui încruntată şi-i porunci: “Hai, băiete, dacă ţi la viaţa ta, vorbeşte!”
Lucrurile se lămuriră în momentul următor, când ofiţerul secund, împietrit de groază, ridicând un deget tremurând şi arătând spre nord, bâlbâi:”Sirenele, căpitane!”
Faţa lui Ulise se încordă şi un oftat de îngrijorare putu fi auzit pe întreaga corabie. Sirenele se aflau acolo, chiar în faţa lor, gata să-şi înceapă cântecul cu care să-i farmece pe marinari pentru ca aceştia să-şi îndrepte corabia către stânci. Cântecul sirenelor era atât de dulce, de ispititor, că niciun bărbat normal nu-i putea rezista. Ulise trebuia să acţioneze rapid-cât timp mai putea gândi limpede.
“Sirenele astea diabolice nu ne vor învinge”, spuse el echipajului cuprins de groază. Dar chiar în timp ce rostea aceste cuvinte, ulise simţi că mintea începe să i s eîmpaienjenească. Era atras ca de un magnet de dorinţa de a auzi măcar un vers din legendarul cântec al sirenelor.
Dacă am încerca să ocolim stâncile? NU! Asta spun toţi marinarii care trec pe aici. Toţi cred că pot rezista, dar apoi îşi pierd luciditatea şi urmăresc cântecul acesta dulce până îşi găsesc moartea între colţii stâncilor, în vreme ce sirenele îşi bat joc de ei de sus. NU! Ulise se îndreptă în grabă spre prora corăbiei, se întoarse şi strigă să auda întreg echipajul:
”Vreau ca fiecare marinar să ia din această ceară de albine şi să-şi înfunde urechile cu ea, ca să nu poată auzi nimic. Iar pe mine, legaţi-mă de catarg!”
Cu soarele dogorind cu putere deasupra capetelor lor, marinarii, disciplinaţi, se împrăştiară pe corabie să execute ordinele lui Ulise. Abia terminară de îndesat ceara în urechi şi să-şi lege căpitanul de catarg, că dulcele şi fermecătorul cântec de dragoste al sirenelor începu să umple uşor văzduhul.
Niciunul din marinari nu era afectat de cântecul sirenelor- niciunul în afară de Ulise, care, legat de catarg, nu avea ceară în urechi care să nu-l lase să audă muzica. În Ulise pasiunea se dezlănţui cu toată puterea. “Dezlegaţi-mă! “, striga el în agonie. “Vă rog, dezlegaţi.mă! vă poruncesc să mă dezlegaţi….”
Echipajul însă nuîl putea auzi. Pe deasupra, Ulise le poruncise să nu-i citească de pe buze. Cântecul se auzea tot mai clar şi era tot mai frumos, iar Ulise gemea tot mai tare de atâta dorinţă fizică. Începu apoi să ţipe ca un nebun după cineva care să se supună ordinelor lui şi să îndrepte corabia înspre sursa acelei muzici atat de dulci şi care ăi stârnea atâtea pofte. Îşi ameninţă echipajul cu moartea, însă urechile lor erau surde la orice sunet, inclusiv la ameninţările lui. În timpul acesta corabia aluneca pe lângă coasta stâncoasă a sirenelor, pentru ca în cele din urma, să se depărteze suficient de aceasta încât marinarii să nu mai audă cântecul.
Ulise, epuizat şi cu faţa roşie după atâta zbatere, fu, în sfârşit, dezlegat şi căzu grămadă pe puntea corăbiei.
”De ce?”, gemu el cu puterea ce-i mai rămăsese. “De ce se pare ca lucrurile pe care mi le doresc cel mai mult în viaţă duc la distrugerea mea? de ce mi se interzice ceva atât de frumos? Catargul m-a salvat azi de la a urma acest cântec dulce, dar mortal, al sirenelor!”

#Cântecul mai dulce#
Nu mult în urma corabiei lui Ulise, venea o altă corabie. Marinarii de pe această corabie au înţeles pericolul care îl reprezentau sirenele şi stâncile pe care şedeau acestea.
“Căpitane Orfeu, peste puţin timp se va auzi cântecul sirenelor”
La auzul veştii, între echipajul se înveseli, iar marele Orfeu zâmbi. De jur-împrejurul punţii, vocile marinarilor răsunau pline de bucurie. acea parte a călătoriei după care tânjiseră până atunci era atît de aproape. De fapt, printre corăbieri se aflau câţiva care se alăturaseră echipajului doar ca să audă cântecul.
Cu un zâmbet de cunoscător, căpitanul luă nepreţuitul instrument, în timp ce întreg echipajul se adună în jurul lui, aşteptând cu răsuflarea tăiată. Apoi, cu o graţie de prinţ, ridică instrumentul deasupra capului într-un gest de biruinţă, moment în care corăbierii izbucniră în aclamaţii şi strigăte de bucurie.
“Hai, mare căpitan Orfeu, cântă!”, strigă cu entuziasm ofiţerul secund.
Toşi ochii marinarilor erau aţintiţi asupra lui Orfeu, eroul lor. Căpitanul Orfeu luă poziţia şi începu să cânte cu măiestrie o muzică desăvârşită, aşa cum ureche de om nu mai auzise până atunci. Toţi membrii echipajului până la unul se pierduseră în reveria cântecului.
nu dupa mult timp, coasta sirenelor se pierdu la orizont şi maestrul muzician sfârşi cântecul pe care el însuşi îl compusese. Niciun om de pe corabie nu fusese ispitit de cîntecul sirenelor. De fapt, niciunul nu-l băgase în seamă. Cu toate că muzica sirenelor fusese ispititoare şi dulce, marele Orfeu cântase pentru echipajul lui….un cântec şi mai dulce.

#O melodie diferită#

Pentru aceia dintre noi care au petrecut ani de zile legaţi de catarg, ca şi pentru aceia dintre noi care nu au rezistat ispitei şi s-au zdrobit de stânci, e timpul să ne începem călătoria înspre o melodie diferită.
În generaţia noastră flămândă după dragoste, ne e foarte greu să credem ca “faţa frumoasă a dragostei” există cu adevărat. Adevărul este însă că Hollywood-ul nu se apropie nici măcar pe departe de acel fel de dragoste care e vie şi reală în inima lui Dumnezeu. Această dragoste este “cântecul mai dulce”. Şi când şi tu vei auzi acest cântec mai dulce, vei vedea că este de zece mii de ori mai minunat decât tot ce ţi-ai imaginat.
Când ne-a creat, Dumnezeu a pus în noi dorinţa după tovărăşie. El ne-a conceput să ne dorim cu intensitate intimitatea-spirituală,emoţionalăşi da, chiar şi fizică. El a pus în noi aceste dorinţe nu ca o formă de tortură, ci ca şi cel mai desăvârşit dar pe care a putut să ni-l dea. Întocmai cum un iubit ăşi arată dragostea iubitei lui oferindu-i tandru un trandafir delicat şi înmiresmat, la fel şi Iubitul sufletului nostru ne-a dăruit această delicată şi minunată capacitate de a dărui şi primi dragoste. Şi odată ce devenim conştienţi de acest adevăr, descoperim şi faptul că El, care a plăsmuit dragostea, vrea să ne înveţe şi cum să o descoperim în toată plinătatea ei.
Aşa că, pentru toţi aceia dintre voi care, în această generaţie, visaţi la ceva veşnic dulce şi care aproape că v-aţi mistuit tot arzând legaţi, Dumnezeu vă aşteaptă cu nerăbdare să săriţi în corabia Lui, ca astfel să vă poată cînta acel “cântec mai dulce”.

#Un pas pas mai departe#

Cuibăreşte-te în fotoliu şi i-aţi Biblia. Biblia ta cea vrednică de încredere. Deschide-o la cartea numită Cartea Cântărilor. Dacă vei citi această carte cu intenţia de a descoperi mai mult despre natura Dumnezeului tău din ceruri, atunci nu se poate să nu ajungi să înţelegi că El este cel mai mare Romantic.

ERIC LUDY



Capitolul 3:

~CINE ESTE CAPITAN PE CORABIA DRAGOSTEI TALE~
…punand temelia unei povesti de dragoste scrise de Dumnezeu…

Sa zicem ca vrei sa zidesti o casa. Daca ai minte, nu vei zidi casa pe nisip. Orice constructor intelept va sapa mai intai un sant adanc in care va turna beton. Si Isus spune ca asa trebuie sa se zideasca o casa, cand, in Matei7 , vorbeste despre constructorul “intelept” si despre cel “nebun”. Si asta pentru ca daca se vrea ca o casa sa reziste furtunilor vietii, fie acestea spirituale sau tropicale, trebuie sa aiba o fundatie. Acelasi lucru este adevarat si cu privire la viata de dragoste!
In timp ce vei continua sa citesti, probabil, iti vei pune urmatoarea intrebare: “Ce-or fi avand a face toate astea cu viata mea de dragoste?”
Ei bine, ai rabdare si du lectura pana la capat si vei descoperi ca lucrurile despre care iti vorbesc privesc intru totul viata ta de dragoste. De fapt, dupa cum vom explica mai departe, ele sunt cele care formeaza viata ta de dragoste! Sunt temelia obtinerii oricarui succes in relatii. Pentru a fi pregatit sa te relationezi la o persoana de sex opus, trebuie mai intai sa inveti cum sa te relationezi la Cel care a creat sexul opus.

#Cum incepe o poveste de dragoste mai dulce#

Una dintre cele mai miscatoare relatari consemnate in istoria crestinismului este cea despre apostolul Andrei, unul din cei doisprezece ucenici ai lui Isus. Andrei a fost adus inaintea guvernatorului Egeas sa dea socoteala pentru faptul ca predica fara incetare mesajul controversat al lui Isus. Guvernatorul l-a amenintat: “Daca nu incetezi sa predici acest mesaj al lui Isus si aceasta cruce, te voi crucifica si pe tine una!” Nu stiu ce ai fi facut tu intr-o asemenea situatie, dar eu unul nu cred ca n-as fi stat prea mult pe ganduri si as fi raspuns: “Nicio problema! Vrei sa-mi tin gura? Poftim: am tras fermoarul! Mi-am inchis gura! De ce sa nu uitam toata aceasta poveste despre cruce sau cum ii mai spui?”
Andrei insa nu s-a infricosat, ci a raspuns linistit: “Marite guvernator, n-as predica despre slava crucii lui Hristos daca n-as fi gata sa si mor pe o astefl de cruce.”
Andrei a fost imediat luat si crucificat. A fost legat fara mila de doua grinzi de lemn puse in cruce, dupa care instrumentul acela detortura a fost ridicat in pozitie verticala, ca astfel de rastignitul sa sfarseasca de o moarte inceata si chinuitoare. vreme de trei zile, Andrei a atarnat acolo, intr-o suferinta cumplita, predicand in tot acel timp mesajul triumfator al lui Isus si al crucii Lui, pana cand, in sfarsit, a fost luat acasa sa fie cu Cel pe care L-a iubit mai mult decat propria-si viata.
Nu stiu ce-ai putea spune tu, dar eu n-am vazut niciodata asa ceva. Vreau sa spun, o asemenea dragoste pentru Hristos, o asemenea dispozitie de a renunta la viata. Cand am auzit pentru prima data aceasta istorisire,eram crestin de aproape douazeci de anisi in minte incepusera sa mi se strecoare indoieli serioase cu privire la acuratetea unora dintre aceste povesti legendare despre credinta.
Daca asta inseamna sa-L urmezi pe Hristos, cum se face ca pana acum nu am vazut pe nimeni sa traiasca in felul acesta?, ma intrebam in mintea mea, mica atunci, poate cat un bob de mazare.
In vremea aceea, obisnuiam sa iau de bun tot ce auzeam la scoala duminicala. Si asta pentru ca persoana care ne spunea toate acele lucruri era apreciata invatatoare de la scoala duminicala. Cum putea sa greseasca domnisoara? Ceva insa m-a determinat sa nu mai accept ce ni se spunea. probabil noua mea atitudine avea ceva de-a face cu lipsa de coloana vertebrala a multor persoane din viata mea care se numeau crestini. Sau probabil ajunsesem la acea etapa din viata mea cand nu ma mai multumeam cu simpla “acceptare” a lucrurilor, dorindu-mi sa cunosc eu insumi, nemijlocit ceea ce credeam.
Orice va fi fost, in mintea mea s-a strecurat micul soricel al cinismului. Iar acel mic rozator enervant incepuse sa alerge incoace si incolo si sa-mi roada inocenta si credinta copilareasca. Cu toate ca parintii si domnisoara imi dadeau o invatatura buna, am inceput sa ma indoiesc ca o asemenea dragoste fara margini pentru Isus ar putea exista si ca Isus ar fi cu adevarat Cineva pentru care oamenii sa fie gata sa moara.
acest soricel al cinismului este ceva foarte obisnuit in generatia noastra. In cazul celor mai multi dintre noi, el roade putin cate putin din chiar conceptul de Dumnezeu, anume cine este El si cine vrea El sa fie in viata noastra. Ceea ce am inteles eu insa a fost ca Dumnezeu este real, indiferent daca eu credeam sau nu aceasta. Si in ziua in care am recunoscut acest lucru, enervantul meu soricel a fost prins intr-o capcana de sobolani de dimensiuni industriale.

#Crestinism pentru lasi demascat#

Nici prin cap nu imi trecea ca s-ar putea sa ma ciocnesc frontal cu corabia lui Dumnezeu. Ba chiar credeam ca lucrurile mergeau destul de bine. La scoala aveam note bune, la masa eram manierat…aveam chiar si o igiena personala buna. Ce putea s anu fie in regula?
Ok, recunosc ca aveam o mica problema de atitudine. Cand aveam cincisprezece ani, am fost invatat de Blake, cel mai bun prieten al meu pe vremea aceea, cum sa pasesc tantos. N-am invatat peste noapte, dar pe la nouasprezece ani eram aproape un expert in arta asta. Daca m-ai vedea acum, poate nu ai crede, dar eram un tip tare! tare de tot!
o, eram crestin! Sa nu ma intelegi gresit! Atata doar ca in varianta mea de crestinism nu trebuia sa stie nimeni ca sunt crestin. Eram chiar ceea ce se cheama un tip moral. Nu beam(doar cateva inghitituri, din cand in cand, acolo), nu fumam, nu injuram si eram inca (hm!)virgin. acum n-a existat suflet viu caruia sa nu-i fi spus chestia cu “virginitatea” mea cand aveam nouasprezece ani, asa ca socoteste-te privilegiat. hai sa fim sinceri aici. In cultura noastra, sa fii macho care vorbeste numai printre dinti, asuda si nu cere sfaturi de la nimeni, dar care sa nu fi cucerit nicio femeie, nu inseamna barbatie, ci sa fii din Tara prostilor sau a blegilor.
Pentru mine Isus hristos nu reprezenta nimic mai mult decat o asigurare in caz de incendiu. Cand eram de cinci ani am aflat ce trebuia sa fac ca sa fiu sigur ca nu ajung in iad. La fel ca majoritatea oamenilorpe care-i cunosteam, nici eu nu doream sa sfarsesc acolo.
Toti crestinii din viata mea imi spuneau: “trebuie sa crezi, Eric! sa crezi ca Isus a platit pe cruce pretul pentru pacatele tale. Eric, El a suferit si a murit pe cruce in locul tau.”
Credeam! credean ca in urma cu doua mii de ani, un tip pe nume Isus fusese tintuit pe o cruce. Ca Isus acela luase asupra Lui toate pacatele mele si ca astfel puteam fi sugur ca nu voi sfarsi in iad.
Dar daca asta inseamna crestinism, cum se facea ca nu eram cu nimic diferit de oricare persoana care avea moravuri, note, maniere si igiena buna?
Exista in crestinism ceva electrizant de frumos ce eu nu cunosteam. Era acel “cantec mai dulce”, iar eu, cu toate ca nu stiam, ma aflam totusi pe punctul de a-l descoperi.

#Cartea aceea care a dat totul peste cap#


Citeam o carte atunci cand corabia lui Dumnezeu s-a ciocnit de a mea. Era o carte pe care sora mea, mi-o facuse cadou in primul an de liceu. Ce cadou? o tampenie de carte.
“Tampenia” aceea de carte nu mi-a mai iesit din gand vreme de o luna, tipand parca in tot acel timp la mine de pe raft: “Citeste-ma! Esti analfabet, sau ce ai?”
nu voi regreta niciodata momentul cand, in sfarsit, am deschis “Fara compromis: Viata si mostenirea lui Keith Green” si am inceput sa o citesc. Din momentul acela, viata mea n-a mai fost niciodata aceeasi.Cartea era despre un om pornit in cautarea Adevarului. Il cautase peste tot. In religii orientale, in tot felul de culte si, in cele din urma, in crestinismul biblic. Si l-a gasit, L-a gasit pe Isus Hristos!
Imi amintesc ca m-am gandit atuni: “Bine, dar eu Il cunosc pe Isus Hristos.”
Nu-L cunosteam insa cum Il cunoscuse acel om. El a inteles ca Isus daduse totul pentru el,si acum cel mai mic lucru pe care il putea face in schimb era sa-I dea inapoi la randul lui totul lui Isus.
Pana atunci eu nu-I dadusem nimic lui Isus. Dumnezeul universului Isi daduse viata pentru mine, Si eu nici macar odata nu ma gandisem care ar trebui sa fie raspunsul meu fata de cea mai mare jertfa din istoria lumii.
In seara aceea, cazut pe genunchi, am plans. Si I-am spus Creatorului vietii mele, Iubitului sufletului meu, ca din acel moment avea acces nelimitat la viata lui Eric Winston Ludy.
Se poate spune ca Dumnezeu Se imbarcase pe corabia mea. Era corabia al carei capitan fusesem eu dintotdeauna,insa acum aparuse o dilema la cui ii revenea acest post.
In felul Sau bland insa Dumnezeu S-a mutat in cabina capitanului.
Imi amintesc ca I-am spus ceva de felul: “Ok! Fa-Te comod, schimba covorul, tapetulfa tot ce vrei aici.Eu ma mut in cabinele mele de sub punte”.
In cazul in care nu stii, o definitie simpla a crestinismului ar suna cam asa: eu ies, Dumnezeu intra. Sau, mai detaliat, cum mi-a spus Dumnezeu mie: Eric, esti gata sa-Mi incredintezi Mie carma acum? Daca Eu sunt Capitanul, urmeaza sa facem cateva schimbari. Si, Eric, schimbari se vor face nu doar in cabina capitanului.


#Protejandu-mi mandria de tip Ludy#

“Cioc, Cioc!”El imi batea la usa. Coborasem in cabinele mele de sub punte si inchisesem usile in urma mea. Nu intelesesem exact ce voise sa spuna prin “nu doar in cabina capitanului”.
Ceea ce mai trebuia inca sa inteleg era ca atunci cand Isus Hristos preia conducerea vietii cuiva, El nu se multumeste doar cu carma si cu coridoarele; El (si aici ca poate si tu simti un nod in gat) vrea intreaga corabie!
“Cioc, Cioc!” Bataile in usa continuau. Prima incapere in care Eldorea sa intre era una in care, dupa mine, nu avea ce sa schimbe sau sa repare. “Cioc, Cioc!” In timp ce El continua sa bata, m-am intrebat de ce ar fi Dumnezeu interesat de o camera atat de murdara si urat mirositoare. pe partea din afara a usii agatasem tablita pe care se putea citi “Mandria lui Ludy”. In camera aceea aveam “infumurarea” pe care o invatasem de la blake, vocea mea profunda de bas, atitudinea mea “cool”, si chiar freza mea imbibata cu gel.
Daca Dumnezeu punea stapanire pe camera aceea,stiam ca pentru mine ar fi urmat chestia aceea cu Tara prostilor. Daca mi-ar fi luat toate acele ingrediente care ma faceau sa fiu “cool”, tot ce mi-ar mai fi ramas ar fi fost… eu insumi, asa cum eram cu adevarat. Si gandul acesta ma speria.
In momentul acela am avut o sclipire de geniu. “Doamne”, am spus, “s-ar putea sa ma vada cineva si sa spuna ca arat ca un idiot; cineva care ma cunoaste si stie ca sunt si crestin. Si cred ca nu vrei sa se intample asa ceva, nu? pentru ca nu Ti-ar face deloc cinste!”
Ai avut vreodata ocazia sa-ti dai seama ca dumnezeu nu pierde niciodata o disputa?
In felul Sau bland, Dumnezeu m-a lasat sa inteleg ca, daca ar fi fost vreodata preocupat de reputatia Sa, n-ar fi ales pe cineva ca mine ca sa-L reprezinte. Asta in primul rand. In al doilea rand, daca ar fi urmarit popularitatea, nu S-ar fi lasat sa atarne gol pe o cruce, intre doi talhari.
“Eric”, mi-a spus El,”neputintele si esecurile tale sunt solul in care am ales ca taria si puterea sa se manifeste din plin in viata ta”(2 Corinteni 12:10; traducere parafrazata).

#Cioc, Cioc in continuare#

Cioc, Cioc! Se parea ca imediat ce deschideam o usa, el si incepea sa bata la alta. Cioc, Cioc!
Camera cu numarul 2 era vopsita toata in portocaliu si albastru avand pe perete un poster in marime naturala a lui John Elway. Era camera in care veneam sa mananc fulgi de porumb si sa tip. Pe usa acelei camere scria: “Atentie! Inauntru Bronco-maniac turbat!” Pentru un motiv sau altul Dumnezeu voia sa intre si in camera aceea.
aproape toate visele mele erau in portocaliu si albastru(culorile echipei Denver Broncos). Traiam pentru Denver Broncos. Ba inca nu de putine ori in ultimii ani fusesem gata sa si mor pentru ei.
Dumneyeu mi+a spus:”Eric, daca iti pui increderea in oameni, ei te vor dezamagi; daca insa te increzi total in Mine, Eu NICIODATA nu te voi dezamagi!”
Sau cum obisnuia mama sa-mi spuna in anii aceia: “Eric, dragul meu, daca strigi atat de tare pentru denver Broncos, nu crezi, scumpul meu, ca ar trebui sa strigi si mai tare pentru Domnul Isus?”
Cuvintele acelea nu-mi faceau niciodata cea mai mare placere. Insa ceva se schimba in mine si pentru prima data am inteles ca isus era mai vrednic de strigatele mele de admiratie decat John si ca El merita primul loc in inima mea.

#Camera asta nu#

Cioc, Cioc!
“Nici gand!”, am strigat din spatele usii cu numarul trei, in timp ce mai trageam un zavor. “Doamne, tocmai Ti-am dat reputatia mea, pasiunea mea pentru Broncos; n-ai niciun motiv sa bati la usa asta!”
Cioc, Cioc!
“Doamne! ocupa oricare alta camera vrei, dar pe asta lasa-mi-o mie , Te rog!”, am insistat eu.
Cioc, Cioc!
Pe tablita atarnata pe partea din afara a usii acelei camere era scris: “Relatii cu persoane de sex opus”.
daca exista un singur lucru in viata la care suntem siguri ca dumnezeu nu se pricepe, acela este dragostea. In ce ma priveste, in anii aceia n-aveai nicio sansa sa ma vezi idiotul care sa-I incredinteze lui Dumnezeu viata lui de dragoste si sa sfarseasca aidoma lui Robinson Crusoe-acel tip de individ cu o barba lunga si alba care naufragiaza pe insula pustie a celibatului. O, nu! Si mai stiam si ca, daca Dumnezeu nu va randui sa raman burlac, mi-ar fi putut face ceva chiar mai rau. Ar fi pus pentru veci langa mine….FIARA!
Mergeam la biserica si stiam ce fel de oameni o frecventau. Erau acolo niste persoane amuzante care sedeau pe bancile bisericii. Si daca Dumnezeu le iubea pe acele persoane, atunci probabil ca mi-ar fi cerut si mie sa iubesc pe vreuna dintre ele!
Cioc, Cioc!
Stiu ce-ti spui (si ce-mi spui) acum in gand: “ERIC, NU-L LASA INAUNTRU!”
si spui asta pentru ca stii ca daca eu Il las sa intre, s-ar putea sa nu prea te mai poti opune si sa-L lasi si tu sa intre in camera de acest fel avietii tale. Sincer sa fiu, m-am luptat mult cu aceasta decizie. Camera aceasta avea ceva special de celelalte doua. Camera aceasta nu era doar o parte a vietii mele; era viata mea. Vreau sa spun ca daca lui eric Ludy i se lua si ce era in aceasta camera, nu-i mai ramanea cine stie ce.
Au trecut saptamani, cu acelasi “Cioc, Cioc!”la usa, zi si noapte. Imi amintesc ca ma intrebam de ce nu am incredere in Dumnezeu? In cele din urma am inteles ca lipsa mea de incredere se tragea de la faptul ca nu-L cunosteam cu adevarat.
Daca as fi putut privi macar o secunda in inima de tata a lui dumnezeu-macar o secunda- as fi vazut cat de drag ii eram. Daca as fi inteles cat de intersant era de ceea ce era cel mai bine pentru mine, I-as fi deschis usa larg fara sa mai stau pe ganduri. Imi era insa atat de dificil sa ma incred in El, pentru ca nu-L cunosteam. Nu-I cunosteam natura si nici caracterul. El insa ma crease si ma cunostea chiar mai bine decat ma cunosteam eu insumi. de ce atunci nu-I spuneam: “doamne, nu doar in aceasta camera vreau sa intri, ci si in toate celelalte zece pe care le mai am!”
Daca tanjesti dupa ceva mai mult decat relatii de tipul loveste-si-fugi, dupa ceva frumos si semnificativ in viata, atunci am sa ti-o spun fara ocolisuri: Trebuie sa renunti la putinul pe care il detii acum pentru a castiga ceva infinit mai mult si mai de pret. Trebuie sa dai drumul carmei si sa-L lasi pe el sa conduca.
Dupa multe saptamani, am descuita usa. A fost cel mai riscant lucru pe care l-am facut in viata mea. Imi amintesc cum, in genunchi si cu ochii in lacrimi, I-am spus lui Dumnezeu: “Doamne, cred ca stii ce faci!”
Apoi, inca nesigur, am facut un angajament fata de Capitanul meu.
“Sunt gata sa Te las sa faci orice vrei in acest domeniu al vietii mele!” Am inghitit puternic in sec, apoi am continuat. “Sunt gata, Dumnezeule atotputernic, sa raman necasatorit! Si, Doamne, daca intr-o zi vei vrea sa ma casatoresc, fie ca urmatoarea fata pe care o voi curta si careia ii voi da inima sa fie cea pe care mi-o vei arata Tu ca va fi sotia mea!”


#Ranit de dragul cerului #

Domnul Isus a spus odata celor ce-I erau cei mai apropiati:

” Sunteti binecuvantati cand nu mai aveti alte optiuni si cand tot ce mai puteti face este sa va incredeti in Dumnezeu. Pentru ca doar atunci cand intelegeti ca aveti nevoie de Dumnezeu puteti cunoaste nemasurata Lui maretie si bunatate.
Suneti binecuvantati cand va sunt luate lucrurile care va sunt cele mai dragi. Pentru ca doar atunci puteti fi imbratisaticu blandete de catre Acela care va este cel mai drag.” (Matei 5:3-5, traducere parafrazata)

Domnul Isus a rostit aceste cuvinte in limba greaca. Si sensul cuvantului binecuvantare este acela de “fericire suprema”.
Domnul Isus Insusi ne-a dat cheia cu care sa deschidem cufarul cu comori in care se afla pastrata partitura acelui “cantec mai dulce”. Iti amintesti ca am spus mai inainte ca exista ceva mai bun cand vine vorba de dragoste, dar ca acest ceva mai bun se gaseste intr-un loc unde nu te astepti deloc? Ei bine, locul acesta este Dumnezeu Insusi. Iar ca sa gasim acest “ceva mai bun”, trebuie sa ne incredem in Dumnezeu si sa ne fie luate lucrurile care ne sunt cele mai dragi. Sau, altfel spus, trebuie sa fim dispusi sa devenim vulnerabili prin a ne increde in El daca vrem sa gasim siguranta si satisfactie in El. Trebuie sa fim gata sa renuntam la lucrurile mici pe care le avem, pentru a castiga marile bogatii si fericirea suprema pe care ni le ofera El. Si mai trebuie sa Il lasam pe el la carma, daca vrem sa auzim acel cantec mai dulce.
Acel “ceva mai bun” il gasesti atunci cand te golesti de tine insuti, Ii transferi Lui conducerea, renuntand astfel la viata ta, la tot ce ti-e drag si incredintandu-I Lui totul. Facand astfel, vei fi imbratisat cu blandete de catre marele Muzician al universului, care-ti va canta o muzica special compusa pentru tine.
Sa renunti nu e usor pentru niciunul dintre noi. Domnul Isus insa ne spune foarte clar ca, pentru a putea merge acolo unde merge El si a fi parte a planului Sau minunat, trebuie sa ne lepadam de noi insine, sa ne luam crucea in fiecare zi si sa-L urmam (Luca 9:23, traducere parafrazata).
Unul dintre eroii mei este un om pe nume Jim Elliot. Omul acesta nu numai ca m-a inspirat in povestea mea de dragoste cu Leslie, dar este un model pentru mine in ce priveste totala sa abandonare in mana Capitanului sau, Domnul Isus Hristos. Am citit cuvintele lui la cativa ani dupa jertfa sa care a miscat o lume intreaga, cand a murit ucis de mainile indienilor Auca pe care incerca sa-i evanghelizeze. El spunea:

“Nu este nebun acela care da ceea ce nu poate tine, ca sa castige ceea ce nu poate pierde.”

Pentru a descoperi adevarata viata, Domnul Isus spune ca trebuie sa renunti la cea pe care o ai( Luca 9:24, Ioan 12:25). Acelasi lucru este adevarat si in viata ta de dragoste. Daca doresti cu adevarat ca intr-o zi sa descoperi “fata frumoasa a dragostei”, trebuie mai intai sa cunosti nemijlocit “fata dureroasa” a acesteia. Turnarea betonului nu este cea mai impresionanta parte a construirii unei case, insa este partea esentiala. Acelasi lucru e adevarat si in ce priveste “construirea” unei povesti de dragoste.
Pentru ca Dumnezeu sa-ti poata scrie povestea de dragoste, trebuie mai intai sa detina stiloul tau. Si pentru a conduce corabia dragostei tale spre portul unei povesti de dragoste cum nu intalnesti nici in basme, este nevoie sa fie El carmaciul. Dupa cum le spunea domnul Isus odata celor ce Il urmau: “Trebuie sa va incredeti in Mine zi de zi, incredintandu-Mi Mie totul, inclusiv sangele care va curge prin vene si rasuflarea din plamani, lasandu-Ma sa fac totul cum cred de cuviinta. Daca vreti sa va alaturati Mie, trebuie sa Ma lasati sa conduc” (Luca 9:23, traducere parafrazata).
Daca vrei sa ajungi sa auzi vreodata “cantecul mai dulce” pe care Dumnezeu il scrie pentru tine, atunci trebuie ca mai intai sa Ii deschizi usa si sa-L lasi sa conduca asa cum vrea El. Si mai trebuie sa te increzi in El ca , fiind autorul dragostei, stie cum sa scrie o astfel de poveste frumoasa.

“Suvoaiele luasera cu ele si casa si moara, tot ce saracul om avea pe lume. Asa cum statea insa, privind la distrugerea care-l inconjura, dupa ce apele se retrasesera, frant si descurajat, observa ceva stralucind pe malul spalat de ape. <Pare a fi aur>, zise el. Era aur. Suvoiul care-l transformase in cersetor il facea bogat.” (HENRY CLAY TRUMBULL)

#Un pas mai departe #

Cu multe mii de ani in urma, intr-o imprejurare dramatica, trei tineri au ramas fermi in credinta lor in Dumnezeu. Deschide-ti Biblia la capitolul 3 din daniel si citeste relatarea aceasta. Ia apoi un instrument de scris si o coala de hartie si, intr-un duh de rugaciune, noteaza domeniile din viata ta unde este nevoie de renuntare din partea ta.

ERIC LUDY

The Wise Man and The Foolish Man



Capitolul 4:

UMAR LA UMAR CU AJUTORUL
POVESTII DE DRAGOSTE
…urmand un Tata credincios, nu o formula gresita…

#PLanul meu nu-atat-de-perfect#

Ca tanara crestina care navigam dupa placul meu prin apele intunecate ale iesitului la intalniri, credeam ca pe Dumnezeu nu-L interesa prea mult viata mea de dragoste, multumindu-se doar sa se asigure ca “nu mergeam prea departe”. Eram nebuna dupa baieti de pe la varsta de sapte ani, asa ca inca de atunci parintii mei au vrut sa fie siguri ca voi respecta modelul “crestin” de iesit la intalniri. Cu ani inainte de a mi se permite in mod oficial sa-mi incep “cariera de iesit la intalniri”, memorasem cele “doua reguli ale modului crestin de iesit la intalniri”.
Regula nr. 1: Sa nu ai relatii sexuale inainte de casatorie.
Regula nr. 2: Asigura-te ca iesi la intalniri numai cu persoane care iti impartasesc credinta si valorile.
In mintea mea imi spuneam, ca atat timp cat respectam cele doua reguli, puteam lua , fara sa ma tem prea mult ca o puteam da in bara, propriile mele decizii cu privire la baietii cu care sa ma intalnesc, cand si cum s ama intalnesc cu ei, ba chiar cu care sa incep o relatie serioasa. Doream cu sinceritate sa ascult de Dumnezeu in acel domeniu al vietii mele si sa fac lucrurile “corect”. In mintea mea insa, cu toate ca nu as fi recunoscut, eram hotarata sa ma bucur cat mai mult insa de viitoarea mea viata amoroasa, fara insa a-mi compromite standardele crestine. Nu credeam ca lucrul acesta va fi greu. Inainte chiar de a incepe liceul, imi si imaginam ce bine vor merge lucrurile in acel domeniu al vietii mele in urmatorii cativa ani,
“Abia astept sa ies la intalniri!”,le spuneam prietenelor mele la petreceri la care aproape muream de plictiseala. “Vreau sa ma simt bine, sa ma distrez, si pentru asta am sa ies la intalniri in timpul liceului, la colegiu, voi merge la toate petrecerile si la jocurile de fotbal, si ma voi intalni cu cat mai multi baieti.”
Sa nu ma intelegi gresit. Stiam ca intr-o zi il voi intalni pe “baiatul potrivit” si ca, intr-un apus de soare, ne vom pierde impreuna in zare pentru a trai fericiti apoi pentru totdeauna. Asa ceva insa avea sa se intample peste ani de zile! Cu siguranta nu inainte sa mai inaintez in varsta si nici inainte ca viata sa-si mai fi pierdut ceva din farmecul ei. Pe langa asta, eram sigura ca, o data ce sotul meu avea sa intre in viata mea, voi uita orice relatie cu alt baiat ce o voi fi avut vreodata. Intre timp, tot ce conta era sa ma distrez.
Asa ca, nerabdatoare, am intrat in relatii temporare, una dupa alta, incercand sa mentin cat mai ridicat numarul baietilor cu care ma intalneam si mergand la toate dansurile, petrecerile si meciurile de fotbal care se organizau.
Pe masura insa ce treceau anii, imi era tot mai clar ca visele meleinocente din copilarie aveau sa ramana doar vise. Viata imi era goala. Pe dinafara paream a fi o tanara crestina care putea fi chiar data model, sigura pe sine, cu o viata de dragoste traita intr-un mod matur si dupa voia lui Dumnezeu. Lucrurile nu erau insa asa cum pareau. De und ela inceput imi puneam speranta si increderea in relatia mea cu hristos, acum ma agatam cu disperare de orice relatie care aparea in viata mea, in incercarea de a-mi gasi siguranta si un scop in viata. Viata mea de iesit la intalniri devenise identitatea mea. Disperata, ma implicam emotional in orice relatie, parca fara sa vad ca toate celelalte de dinainte se sfarsisera prost. Suferinta cu care ramaneam in urma ruperii unei relatii, indiferent cat de serioasa sau superficiala fusese aceasta, m-a facut tot mai mult sa cobor standardul meu “crestin” si sa inudulcescregulile cat mai mult posibil, astfel incat, cumva, sa raman cat mai mult cu orice baiat care intra in viata mea. Lucrul acesta insa nu a dat niciodata rezultatul dorit. Compromisurile pe care le faceam ma aplecau tot mai mult sub povara vinovatiei si ma adusesera in pragul depresiei.
Visam ca traiesc o poveste de dragoste perfecta, ca-n basme. Imi imaginam o viata de dragoste fericita si lipsite de grijuri, cum vedeam in filmele alb-negru la televizor. Nu stiam insa ca tot ciclul acela de idile trecatoare avea si o fata urata: inevitabila frangere a inimii, durerea sufleteasca si compromiterea valorilor mele spirituale.
Imi amintesc cum am tinut cu dintii la relatia mia cu Brandon, un jucator de baschet pe care am reusit sa pun mana dupa ce l-am cunosct la un meci. Prietenia noastra intamplatoare si flirtul de inceput s-au transformat in scurt timp intr-o idila serioasa, pasionala. Ma simteam in siguranta ori de cate ori Brandon ma cuprindea tandru cu bratul pe dupa umeri si intram intr-o incapere plina de necunoscuti.
Vreme de vreo opt luni relatia noastra a fost puternica, dupa care el a inceput sa-si dea seama ca mai erau si alte fete interesate de el. Si nu doar atat, ci tinerele acelea erau si gata sa si faca sex cu el. Incercand inca sa respect regula nr. 1 privitoare la relatiile dintre tinerii crestini, i-am spus lui Brandon ca nu pot merge “pana la capat” cu el. La inceput a acceptat usor aceasta conditie. Ba chiar mi-a spus ca , fiind si el crestin, era de acord cu decizia mea cu privire la abstineta pana la casatorie. Tot mai des insa ii surprindeam privirea oprindu-se interesata asupra fetelor care-l priveau seducator, adresandu-i o invitatie deschisa. Puteam intrevedea deja sfarsitul relatiei noastre. In disperare de cauza, am coborat standardele in privinta puritatii mele cat de mult a fost posibil, ofeindu-i lui Brandon cat de multe “favoruri fizice” se putea. Nu mi-a fost insa de niciun folos. La scurt timp totul s-a sfarsit, iar el si-a daruit dragostea alteia, facandu-se ca nici nu ma mai cunoastea. Timp de un an impartasisem totul, pentru ca acum sa nu mai fim decat doi straini.
Asa arata tiparul obisnuit al vietii mele amoroase. Fiecare incercare se sfarsea cu o inima franta si cu vise naruite. De fiecare data ma simteam folosita si pangarita. Planul perfect pe care mi-l facusem cu atata grija cu privire la cariera mea amoroasa se spargea in tandari. Inainte chiar de a termina liceul, ma simteam de parca as fi trecut prin cinci divorturi. Nu mai aveam incredere in nimeni. Nu mai stiam cine sunt, si de fapt nici nu-mi mai pasa.

#Incredintandu-I lui Dumnezeu stiloul#

Spune-i lui Dumnezeu ca esti gata sa I te oferi si El iti va dovedi ca este tot ceea ce ai visat vreodata despre El ca ar putea fi.
OSWALD CHAMBERS

In cele din urma, n-am mai putut. Plangand cu suspine pentru starea nenorocita in care ma aflam, am strigat catre Dumnezeu: “De ce mi se intampla toate astea? Duc o viata morala, ascult de poruncile Tale si totusi sunt atat de nenorocita! De ce nu binecuvintezi acest domeniu al vietii mele? Respect reguliele crestine- si totusi sunt atat de nefericita.Incerc sa fac tot ce pot mai bine, dar toate imi ies pe dos! Daca mai continuu asa, voi ajunge o handicapata inainte de a implini 20 de ani.”
In momentul urmator mi-am simtit inima atinsa cu blandete. Dumnezeu incerca sa imi atraga atentia, sa-mi deschida ochii asupra unui adevar care mi-ar fi putut schimba viata.
Pentru prima data intelegeam ca interesul lui Dumnezeu pentru viata mea de dragoste nu se limita la a Se asigura ca respectam cateva reguli. El voia sa se implice. Ba mai mult de atat, voia sa fie El Cel care sa-mi scrie povestea de dragoste… fara ajutorul meu!
Timp de cateva zile am trecut prin intense framantari launtrice. in vreme ce, potrivit standardului crestin, eu urmam fara indoiala calea lui Dumnezeu, respecatand regulile cat mai bine posibil, in adancul sufletului trebuia sa recunosc ca de fapt nu Dumnezeu detinea controlul in acest domeniu al vietii mele, ci eu.
Sa renunt la acest control mi se parea imposibil. Si totusi, o soapta blanda in inima mea imi spunea ca, daca doream sa fiu vreodata cu adevarat fericita si implinita si sa nu-mi distrug viata, El, si nu altcineva, trebuia sa se afle in centru. Decizia de a ma increde total in El cu privire la tot ce insemna viata mea de dragoste era probabil cea mai grea dintre deciziile pe care a trebuit s ale iau atunci.
In cele din urma am capitulat, la insistentele indemnlui bland din inima mea. am ingenunchiat langa patul meu si m-am rugat: “Doamne, domeniul acesta este unul la care imi este atat de greu sa renunt in favoarea Ta. Doresc cu disperare sa ramana sub controlul meu si sa fac lucrurile asa cum vreau eu. Vad insa ca Tu imi ceri sa-l las in mainile Tale, sa detii controlul asupra lui. Asa ca Ti-l dau Tie. Indiferent ce vei alege sa faci cu el, chiar de ar fi ceva ce eu n-as face niciodata, fiind vorba de mine, Ti-l dau Tie. Fa cu mine ce doresti. Sunt a Ta.”
Povestea mea de dragoste scrisa de Dumnezeu a inceput in acel moment. Dumnezeu a luat stiloul din mana mea tremuranda si a inceput sa scrie cea mai incredibila poveste care s-ar putea imagina vreodata. Nu, viitorul meu sot nu mi-a batut la usa chiar in acel moment. Dar din ziua aceea, Dumnezeu a inceput sa-mi vindece durerile provocate de greselile mele, sa ma modeleze si sa ma pregateasca pentru adevarata dragoste. Inainte ca Eric sa apara in viata mea, Dumnezeu avea de asezat cateva pietre de temelie acolo.

#Verificarea prioritatilor#

Motivul pentru care unii dintre noi sunt niste crestini atat de slabi este ca nu avem un Hristos Atotputernic. Avem atribute si experiente crestine, dar nu suntem dedicati total lui Hristos.
OSWALD CHAMBERS

Doua sunt motivele pentru care faptul de a-L fi lasat pe Hristos sa aiba acest loc in viata mea a constituit temelia povestii mele de dragoste cu Eric.
1. Pentreu a avea speranta, bucurie si siguranta, am invatat s ama bazez pe relatia mea cu Hristos, renuntand la a mai incerca sa gasesc acele lucruri intr-o relatie amoroasa.
2. Domnul Isus Hristos a ramas centrul relatiei mele cu Eric. Isus Hristos era pasiunea inimilor noastre, ca rezultat, am ajuns prieteni datorita iubirii noastre comune pentru Domnul. Cu cat petreceam mai mult timp impreuna cu atat ne apropiam mai mult de Dmnezeu, unul prin celalalt. Ori de cate ori descopeream un nou adevar in Cuvantul lui Dumnezeu, de-abia asteptam sa-l impartasesc cu Eric. iar cand am inceput sa avem unul fata de celalalt sentimente mai adanci decat simpla prietenie, Dumnezeu ne-a calauzit fiecare pas pe masura ce ne indepartam spre o relatie de dragoste. Si El a ramas in centru.

Uneori intr-o relatie putem fi atat de prinsi in sentimentele noastre pentru cealalta persoana, incat sa-L inghesuim pe Dumnezeu intr-un colt. Astfel, relatia in cauza devine un haos emotional, noi ajungem dezorientati, si ne tot intrebam de ce nu ne ofera Dumnezeu mai multa calauzire, cand de fapt in tot acest timp El este acolo, asteptand sa-L lasam sa treaca din nou pe primul loc in inimile noastre. Doar atunci cand El este intr-adevar pe primul loc in vietile noastre suntem pregatiti pentru o poveste de dragoste scrisa de Dumnezeu.
LESLIE LUDY

Capitolul 5:

VIATA TA DE DRAGOSTE

Daca le taiem crestinilor limbile pentru a nu mai putea vorbi, ei iubesc cu mainile, cu picioarele si cu ochii, iubesc tot timpul si in orice loc, pana la ultima suflare. Stie cineva cum le-am putea lua acestor nenorociti de crestini puterea de a iubi?
(Un gardian roman care si-a gasit atat implinirea cat si frustrarea in torturarea crestinilor)
Dragostea este apa de colonie a lui hristos. Nu te poti apropia de El fara sa iesi si tu din mirosu-i atat de placut. Dragostea este si mireasma celor ce-L urmeaza cu adevarat pe Hristos. Si este de responsabilitatea noastra, ca urmasi ai lui Isus Hristos, sa intram cu totul sub dusul acestei iubiri. Ia capacul de pe parfum si toarna-L peste tine. Cu cat mai puternica e aroma, cu atat mai mult lumea aceasta Il va intelege si-L va cunoaste pe Isus.
Domnul Isus nu S-a jucat cu cuvintele cand a spus ca ucenicii Lui vor fi cunoscuti dupa dragostea lor. Sau altfel spus, daca cineva nu are mireasma lui Hristos, nu exista nicio dovada ca ii este cu adevarat devotat Lui. Dragostea este semnul distinctiv al crestinilor. Intocmai cum un agent FBI isi scoate legitimatia si spune “FBI!”, noi crestinii prezentam atitudinile , actiunile si cuvintele noastre ca dovada ca suntem ai lui Hristos.
Cei mai multi dintre noi nu intelegem ca felul in care traim afiseaza in mod clar, asa incat sa vada toata lumea, absolut totul: de la lucrurile in care credem pana la cele carora ne inchinam. Poti transmite un mesaj chiar si fara sa deschizi gura.
LESLIE LUDY
“Ce este dragostea? Dragostea este bunatate, este rabdare, dragostea va dainui de-a pururi. Dragostea inseamna sarutari si zambete, caldura si extaz. Dragostea este ras si bucurie. Insa cea mai frumoasa latura a dragostei se gaseste in moarte. Nimeni nu poate arata o dragoste mai mare.”
(Dansul mortilor-Cand cerul plange-1959)
EPILOG:
1 Corinteni 13 1Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, Sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.2 Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu Sunt nimic.
3 Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6 nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,
7 acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. 8 Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. 9 Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;
10 dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12 Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
13 Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.